marți, 26 noiembrie 2013

Rolul criticilor şi jignirilor

Fiecare critică are un scop. Fiecare jignire la rândul ei are un anumit motiv. Uneori acestea apar datorită neînţelegerilor sau atunci când sunt încălcate drepturi. Alteori, prejudecăţile sau interpretările eronate ale unor situaţii le generează. Scopul lor nu este „atac la persoană”.
Eşti criticat ca să îţi aperi drepturile și să conştientizezi că este lipsit de importanţă ce spun alţii despre tine.
Eşti jignit ca să îţi aduci aminte că ai o stimă de sine, că eşti o persoană importantă şi contează doar ce crezi tu despre tine. Singurul motiv raţional al jignirilor este formarea abilităţilor de găsire a soluţiilor pentru rezolvarea problemelor de viaţă socială.
De câte ori am criticat noi pentru a „ataca” o persoană ? Probabil că niciodată sau poate pentru a ne descărca / răzbuna. La fel fac şi ceilalţi.
Critica (dacă este criticată persoana și nu o acțiune a ei) este o problemă formulată într’un mod nepotrivit.   [ediția a 2-a]