Să crezi că ştii cum vor acţiona ceilalţi; să crezi că ştii de ce reacţionează într-un anumit fel – e o mare greşeală. Chiar şi să crezi că în situaţii asemănătoare cu cele din trecut reacţia va fi aceeaşi – este o mare eroare.
Oamenii nu sunt în totalitate previzibili.
M’am deşteptat (pentru că m-am lovit deseori din cauza prejudecăţilor mele) şi mi’am dat seama cât de bine este să ştii să pui întrebări. Să pui întrebările potrivite. Să pui întrebări în momentul în care trebuie – adică chiar atunci când apare problema. Să ai curajul să întrebi orice fără să conteze posibila (închipuita) reacţie a celuilalt.
Este foarte foarte important să te îndoieşti permanent că ai înţeles din prima ce vrea celălalt. Să îi explici ce ai priceput tu şi apoi să ceri o confirmare pentru a şti dacă ai înţeles corect.
Un aspect care m’a făcut să conştientizez atât de bine acest lucru este vorba “din răutate” – care apare tocmai în momentul în care nu validăm (nu verificăm că am înţeles ce vor ceilalţi).
Când lucrurile nu sunt clare, este vital să insistăm (indiferent cât de nesuferiţi am părea pe moment) până când am înţeles cu certitudine ce vrea de fapt celălalt.
Important este ceea ce este corect, nu ceea ce este bine sau rău.
Întrebările puse cu cap (pur obiective şi nu subiective) şi atenţia acordată celuilalt le consider ingrediente de bază în comunicare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Părerea ta